Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, iar alți doi, de 16, respectiv 17 ani sunt răniți grav, în urma unui accident produs în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, între localitățile Cataloi și Nalbant, județul Tulcea, de băiatul de 17 ani, care conducea mașina chiar dacă nu avea permis.
Potrivit ISU Tulcea, accidentul s-a produs pe DN 22 A, între localitățile Cataloi și Nalbant, fiind implicat un autoturism în care erau trei tineri, de 16, 17 și 20 de ani.
„Persoana de 17 ani a fost extrasă conștientă și cea de 16 ani în stare de inconștiență cu membru inferior amputat. În cazul persoanei de 20 de ani, care a fost găsită în afara autoturismului, a fost, din nefericire, pronunțat decesul”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.
Potrivit acestora, la volanul mașinii se afla tânărul de 17 ani.
Pompierii tulceni au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD și 6 subofițeri. De asemenea la fața locului a intervenit un echipaj SAJ. Potrivit polițiștilor tulceni, șoferul de 17 ani, care a provocat accidentul, furase cheile mașinii de acasă și se urcase la volan băut.
În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, oamenii legii au mai stabilit că autoturismul îi aparținea tatălui tânărului de 17 ani, iar băiatul ar fi sustras cheile de la mașină când a plecat de acasă.
Din primele cercetări făcute de polițiștii rutieri a reieșit că tânărul a condus autoturismul pe DN 22A, dinspre localitatea Cataloi către localitatea Nalbant, iar pe fondul efectuării unei manevre de depășire și a lipsei de experiență în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a ieșit în afara părții carosabile izbit în plin un copac de pe marginea drumului.